Am semnat de curând documentația pentru licitarea fazei D.A.L.I. (Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenție) a proiectării lucrărilor de consolidare și restaurare pentru un monument ce deservește Centrul de restauratori al Institului Național al Patrimoniului, aflat într-o stare gravă de degradare structurală și arhitecturală.
Astăzi , Unitatea de Management a Proiectului a publicat în SEAP anunțul de participare simplificată pentru contractarea serviciilor de elaborare D.A.L.I. estimate la o valoare de 494.991 de lei fără TVA pentru Conacul „Vârnav-Liteanu” de la Liteni, jud. Suceava.
🎓🏰 Conacul va fi transformat în Centru de pregătire pentru restauratori, având ca scop formarea specialiștilor din Bucovina și Suceava. Apropierea de instituții de învățământ primar și liceal va permite extinderea ofertei educaționale în localitate și zonele învecinate, transformând inima orașului într-un campus de specializare și centru cultural-educativ, aducând prin aceasta un aport esential în dezvoltarea comunității.
🏗 Investiția e inclusă în Proiectul LD 2097 (2021) privind reabilitarea patrimoniului construit și a clădirilor cu destinație culturală, finanțat de Guvernul României în parteneriat cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei implementat de Ministerul Culturii prin Unitatea de Management a Proiectului.